Nu am reuşit să scriu tot

În desişul codrilor, într-o poiană cu un izvor o lupoaică bîtrână îşi lingea rănile proapete. Ochii îi lăcrimau, şi printre lacrimile mari şi sărate care se preling pe iarba verde ca roua dimineţii, îşi priveşte puiul cu umilinţă. Nu are decât trei lunişoare, un ghemotoc micuţ cu doi ochi mari care sticlesc ca două cristale,  cu părul zburlit, stă şi el întins lângă maică-sa.  Vrea parcă să plângă şi el, dar încă e mic săracul şi nu înţelege de ce,

Vise

Am văzut chipul tău în vis.  Frumoaso, erai atât de frumoasă. Sunt în stare să-mi vând sufletul Diavolului, doar ca visul meu să devină realitate. Sunt gata să dau o avere, o împărăţie întreagă, numai să fiu cu tine măcar o minută, şi apoi să mor.
Te vedeam îmbrăcată în rochie albă de mireasă. Părul tău mătăsos ţi-l alinta vântul lin, fluturându-l cu atâta splendoare de parcă şi el era încântat de fineţea lui. Ochii tăi mari şi limpezi îi priveau pe ai mei, absorbindu-i şi înecându-i în adâncul lor de cristal. Gândul tău era unul cu al meu, contopindu-se în zeci, sute şi mii de dorinţe drăgostoase. Braţele mele îţi cuprindeau mijlocul subţire, strângându-te cu duioşie la pieptu-mi. Mâinele tale gingaşe îmi îmbrăţişau grumazul. Te ridicam în braţe şi dansam cu tine în aer valsul Iubirii, la fel cum doi fluturi virează printre florile verii, păşeam pe nori. Îţi luam în palme obrăjorii tăi proaspeţi şi rumeni, cum e pâinea caldă scoasă din cuptor, şi îţi sărutam buzele dulci şi moi, pline de must cum e piersica coaptă. Ne aruncam din înaltul cerului în adâncul cascadei iubirii, ne cufundam şi înotam pe sub apa limpede şi luminată de Soare,  fără de a mai avea nevoie de ceva lumesc, Noi eram totul, şi totul era Tu şi Eu. Ne lăsam purtaţi de valurile amorului stârnite de curenţii cosmici, pierzându-ne în infiniturile Universului. Glasul tău subţire şi frumos, cum e trilul priveghetoarei în liniştea nopţilor de vară, îmi spunea că mă iubeşte. Îngenuncheam într-un picior în faţa ta şi-ţi ceream mâina. Tu mi-o întindeai cu atâta eleganţă, încât şi râul se oprea din cursul lui de veacuri pentru a-ţi admira mişcările delicate. Îţi luam mâina ta albă şi gingaşă într-a mea, ţi-o sărutam cu mândrie şi-ţi puneam inel de aur pe degetul de logodnă, în loc de diamant avea un astru din constelaţia Centaurului. Şi tu îmi zâmbeai. Chipul tău vesel iradia zâmbete cum împrăştie raze de lumină faţa Soarelui. Erai încântătoare! Totul era atât de frumos, mi se părea că suntem într-un vis feeric, la un carnaval al iubirii. Visam că eram în vis, iar visul îmi era realitate.

Despre mine

Ca glasul unui murmur de izvor din adâncul pădurii, ca foşnetul unei frunze ce te face să tresari în liniştea nopţii, ca chiotul unui vultur ce străpunge înaltul văzduhului, ca zborul unei raze de soare ce vine să lumineze chipul pământului, ca focul ce-şi arde în flăcări albastre pasărea Phoenix, la fel sunt Eu. Sunt cel din urmă spirit, sunt cel de la care toate vin şi la care toate se termină, sunt vântul care mătură colbul de pe stelele Cosmicului, pierzându-se între limitele Infinitului. Eu sunt cel care dă suflare tuturor faptelor care se întâmplă, şi tot Eu sunt cel care le curmă existenţa. Sunt rima poetului ce cântă-n poeme Iubirea. Eu nu trăiesc ca voi, nişte muritori de rând, Eu sunt etern. Sunt Autorul.
Glasul meu este vuietul cascadelor, chipul meu este faţa Soarelui, ochii mei sunt cele patru oceane. Ascultaţi glasul meu! Fericit va fi cel care-l va desluşi, şi mare printre înţelepţi va fi cel care-i va tălmăci conţinutul. M-am arătat la toţi, dar rari sunt cei care se pot lăuda că m-au văzut vreodată. Am bătut la uşa fiecăruia, dar  puţini au fost cei care au auzit bocănitul. Sunt cel care va prezida Judecata de Apoi, şi rari vor fi cei pe care am să-i cruţ. Şi mică îmi va fi mila faţă de cei care nu vor avea nimic spus. Îi voi arunca în focurile gheenei, să ardă pe veci în neştiinţă. Dar pe cei aleşi, îi voi ridica în slăvile cerului, îngeri le vor desfăta auzul cântându-le la arfe cu corzi din argint, hrana nectarul florilor le  va fi. Ascultă şuierul vântului, şi vei auzi chemarea către Mine, caută-mă cu privirea în limpezimea izvorului, şi vei găsi calea către neant.
Ţine-ţi nasul vigilent şi caută-mă în mirosul florilor de tei, întinde braţul şi atinge nisipul clepsidrei, şi mă vei regăsi în licoarea rourii dimineţilor. Cheamă-mă! Şi voi veni. Voi veni prin dragostea mamei, prin mireasma florilor de mai, prin ploaia caldă de vară. Fericit va fel cel carui am să-i dărui dragostea şi zâmbetul meu.


                                                                                                                         Autorul