Nu am reuşit să scriu tot

În desişul codrilor, într-o poiană cu un izvor o lupoaică bîtrână îşi lingea rănile proapete. Ochii îi lăcrimau, şi printre lacrimile mari şi sărate care se preling pe iarba verde ca roua dimineţii, îşi priveşte puiul cu umilinţă. Nu are decât trei lunişoare, un ghemotoc micuţ cu doi ochi mari care sticlesc ca două cristale,  cu părul zburlit, stă şi el întins lângă maică-sa.  Vrea parcă să plângă şi el, dar încă e mic săracul şi nu înţelege de ce,